Franturi de eternitate

Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. Dar nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri. In acesta ceas, El S-a bucurat in Duhul Sfant si a zis: Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta.

Pericopa evanghelica descrie intoarcerea ucenicilor de la propovaduire. Cuprinsi de entziasm, ei isi marturisesc bucuria de a fi savarsit chiar si minuni in numele lui Iisus. Bucuria Mantuitorului are, insa, alte dimensiuni: este vorba despre profundul inimii apostolilor, despre faptul ca acestea se evidentiau a fi curate ca ale pruncilor. Ca intelepciunea lor nu venea din trufia unui ego supradimensionat ci din suflete curte conectate prin virtutile prunciei la  adevar. In acest sens Mantuitorul ii felicita: “Te slavesc pe Tine, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta, bunavointa Ta”

In ceasul acela au venit la El unii din farisei, zicandu-I: Iesi si du-Te de aici, ca Irod vrea sa Te ucida. Si El le-a zis: Mergand, spuneti vulpii acesteia: Iata, alung demoni si fac vindecari, astazi si maine, iar a treia zi voi sfarsi. Insa si astazi si maine si in ziua urmatoare merg, fiindca nu este cu putinta sa piara prooroc afara din Ierusalim. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar n-ati voit. Iata vi se lasa casa voastra pustie, ca adevarat graiesc voua. Nu Ma veti mai vedea pana ce va veni vremea cand veti zice: Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!

Zilele patimilor se apropiau cu repeziciune si dusmanii Mantuitorului cautau ”prilej ca sa-l omoare”. Intre acestia se inscria si Irod care avusese mari batai de cap si cu Ioan Botezatorul. Unii dintre farisei, cunoscatori ai planurilor oculte urzite de mai marii lor in frunte cu Irod, au venit la Mântuitorul sa-i atraga atentia  asupra acestor manevre. Mântuitorul, cunoscând viclenia lui Irod, îl numeste pe acesta vulpe. El profeteste cele ce se vor intampla aratand ca o a treia zi va fi cea care ii va incununa opera “Iata, alung demoni si fac vindecari, astazi si maine, iar a treia zi voi sfarsi”.

Si chemand pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat putere si stapanire peste toti demonii si sa vindece bolile. Si i-a trimis sa propovaduiasca imparatia lui Dumnezeu si sa vindece pe cei bolnavi. Si a zis catre ei: Sa nu luati nimic pe drum, nici toiag, nici traista, nici paine, nici bani si nici sa nu aveti cate doua haine. Si in orice casa veti intra, acolo sa ramaneti si de acolo sa plecati. Si cati nu va vor primi, iesind din acea cetate scuturati praful de pe picioarele voastre, spre marturie impotriva lor. Iar ei, plecand, mergeau prin sate binevestind si vindecand pretutindeni.

Croite sub imperativul scopului lor divin, indemnurile date de Mantuitorul primilor Sai misionari au, pe de o parte, blandete si mila iar, pe de alta, duritate si intransigenta. Mila si blandetea nu sunt cenzurate decat doar de vointa celui care nu se doreste obiectul lor. Pentru acestia apostolii isi vor scutura praful de pe haine. Cu acestia nu vor trebui sa aiba nimic de a face. Cat priveste pe primitori, ei vor ramane gazde, la ei va gazdui Hristos: ”In orice casa veti intra, ramaneti acolo!”

Cuvantarea tinuta de Mantuitorul Iisus Hristos pe “Muntele Fericirilor” constituie fara nici o indoiala principala sursa din care orice crestin isi poate extrage principalele repere ale vietii sale spirituale. Se intampla, insa, ca unii, din diverse motive – dintre care nu poate fi exclusa, oricat am dori, si reaua credinta – sa rastalmaceasca invataturile cuprinse in aceasta cuvantare. Capul de afis il detin acele secte religioase care pun accent cu predilectie  pe unele porunci si recomandari – unele dintre ele cu caracter temporar si de conjunctura – ale Vechiului Testament. Iata de ce este important ca aceste texte sa fie intelese in adevarata lor lumina. Socotita a fi un adevarat program manifest al noii religii, Predica de pe Munte reda cea mai cuprinzatoare cuvantare a Mantuitorului. In ciuda unor opinii sustinute de unii teologi protestanti, Predica de pe Munte, asa cum este redata de Sfantul Evanghelist Matei, reprezinta un tot unitar si un mesaj   transmis ascultatorilor, integral, chiar daca unele invataturi au mai fost repetate si cu alte ocazii. Acest  fapt  sugereaza un apel clar din partea  Mantuitorului  si o  referire la fel de  clara  la  raportul dintre legea Vechiului si a Noului Testament.  Asa cum vom vedea si din cele ce urmeaza Mantuitorul a   avut  in vedere,  in primul rand, o  perfectionare a  legii  Vechiului Testament in legatura directa cu ceea ce Sfantul apostol Pavel socotea a fi „plinirea vremii” ( Galateni 4 , 4).

Predica de pe Munte debuteaza cu cele 9 „ fericiri „ – expresie elocventa a felului in care credinciosul poate urma calea virtutilor spre dobandirea unor bunuri preponderent spirituale –  bunuri care tin de dimensiunea unei noi existente – imparatia lui Dumnezeu. Daca poruncile decalogului interziceau cu  tarie faradelegea punand  accentul, cu precadere, pe ferirea de pacat, cele noua fericiri recomanda tot atatea modalitati prin care crestinul poate urca pe drumul virtutilor spre fericirea cea vesnica.

„Fericiti cei saraci cu duhul , ca a lor este imparatia cerurilor.” (Matei 5, 3) Trebuie sa intelegem din aceste cuvinte ale Mantuitorului ca imparatia cerurilor isi va deschide portile inaintea celor „saraci cu duhul”. Dar ce inseamna „saracia cu duhul”? O evaluare biblica si patristica ne demonstreaza ca nu este vorba de o exaltare a starii de saracie materiala precum nici de una a lipsei de intelepciune. Saracia cu duhul inseamna smerenie: acea virtute care ne deschide spre perfectionare, spre indumnezeire. Omul smerit isi cunoaste limitele si nu isi supraevalueaza calitatile. Ba chiar si le neaga sau, daca le recunoste, le pune in legatura cu lucrarea harului divin spre care isi deschide sufletul. Starea de smerenie ne arata ca suntem doar pe cale si nu ne creaza iluzia paralizanta ca am ajuns la capatul drumului. Omul autentic nu poate fi altfel decat smerit. Insasi intruparea Fiului lui Dumnezeu este un act chenotic, o stare de smerenie liber asumata. Cum dar, noi oamenii, am putea sa fim altfel ?!

„Fericiti cei ce plang , ca aceia se vor mangaia.” ( Matei 5, 4 ) Este evident faptul ca nu orice fel de plans este recomandat in textul acestei fericiri. Plansul este, in general, rezultatul suferintei, al unei suferinte fizice sau spirituale. Asadar, folosul duhovnicesc ne vine din acea stare sufleteasca prin care plangem si deplangem starea pacatoasa in care ne aflam. Acest soi de plans este curatitor si nu altul. El ne desparte de tot ceeea ce este rau si trecator si ne repune pe drumul cel bun. Este semnul ca pacatul si-a pierdut „aura”, invelisul iluzoriu de placut si „vrednic de dorit”, ca i-am simtit amaraciunea.  Asa cum fiului risipitor i se reveleaza adevaratul gust al roscovelor ( placute pentru inceput ) imagine a fructului oprit, tot asa si pacatul ramane expus intelegerii si simturilor noastre in toata goliciunea sa.

„Fericiti cei blanzi , ca aceia vor mosteni pamantul.” ( Matei 5, 5 ) Spre deosebire de alte virtuti blandetea confera o situatie speciala. Cel bland prin atitudinea si felul sau de a fi se bucura de o situatie deosebita si in viata de aici si in cea de dincolo. Nu poti dusmani pe cineva care este bland.

„Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura .” (Matei 5, 6 ) Trebuie sa dorim dreptatea cu aceeasi intensitatea cu care asteptam sa ne implinim trebuintele primare: foamea si setea. Asa cum fara hrana si fara apa ne este imposibil sa supravietuim, tot asa si in lipsa dreptatii suntem expusi pierzaniei. Nu trebuie sa credem, insa, ca dreptatea s-ar rezuma doar la aspectul ei juridic ci ea insemna mai inainte de toate sfintenie si  desavarsire.

„Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.” (Matei 5, 7) Milostenia trebuie inteleasa ca o consecinta fireasca a lucrarii credintei in sufletul nostru. Ea trebuie sa vina ca ceva firesc fara intentii ascunse sau mercantile. Nu stabilim raporturi contractuale cu Dumnezeu. In acelasi timp nu trebuie sa cadem in eroarea protestanta a negarii valorii faptelor bune. Fericirea de fata ne arata foarte clar ca faptele bune se constituie intr-adevar intr-o conditie a indreptarii. Pe de alta parte, chiar faptele bune pornite dintr-o dispozitie interioara de indiferenta religioasa sunt ele insele argumente formidabile de configurare spirituala a credintei. Ele au proprietatea de a ne apropia de credinta si au si forta de a ne tine acolo .

„Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8)  Mantuitorul ne arata foarte clar ca vederea lui Dumnezeu este un apanaj al celor curati cu inima. Din pacate, insa, ochii nostri spirituali sunt maculati de pacat. Multi se intreaba de ce Dumnezeu nu ni se arata individual pentru a ne convinge ca exista. Pe langa faptul ca este o prostie aceasta intrebare este si trufasa. Avem noi ochi pentru a-L privi pe Dumnezeu? Nu cumva ochii potriviti pentru a-L vedea pe Dumnezeu isi au mai inainte de toate sediul in inima? Daca prin caderea in pacat vederea lui Dumnezeu a devenit imposibila, atunci prin curatire, prin desavarsire, ar trebui sa recapatam acei ochi si acea posibilitate de a-L vedea pe Dumnezeu. Si, orice ar spune unii si altii, aceasta este singura cale.

„Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5 , 9) Demnitatea  de fiu al lui Dumnezeu este conditionata de faurirea si promovarea pacii.  Nu putem sa ne pretindem a fi fii ai lui Dumnezeu si nu avem dreptul de a-L numi Tata daca nu avem pace cu El , cu semenii si cu noi insine. Chiar primul mesaj din partea lui Dumnezeu, mesaj venit odata  cu nasterea Fiului Sau, a fost unul de pace. Asadar oricine lupta impotriva pacii lupta impotriva lui Dumnezeu. Unii oameni raman nedumeriti, insa, atunci cand intalnesc urmatorul text: „ Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie.” ( Matei 10 , 34 ) Cei care de aici trag concluzia ca Mantuitorul ar dori altceva decat pacea se inseala pierzand din vedere faptul ca Biblia nu este o carte aforistica in care textele sunt de sine statatoare. Mantuitorul descrie profetic aici atitudinea unora fata de evanghelie si fata de vestitorii ei. Facand referire la zona spiritului aici nu poate fi vorba de pace. Nu poti face pace cu pacatul si cu faradelegea si nu poti adopta o atitudine pasiva fata de rau.

„Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.”(Matei 5, 10) Exista diferente de nuanta intre recomandarea de mai sus si fericirea patra. In cazul de fata se trece la o punere in valoare a dorintei interioare prin rezistenta la persecutii.

„Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra , mintind din pricina Mea.”(Matei 5, 11)  Rezistenta la persecutiile care au urmat in istoria crestinismului este cea mai buna dovada a implinirii cuvantului Mantuitorului Iisus Hristos. Este bine cunoscut faptul ca binele si calitatile morale, in general, starnesc impotrivire din partea celor rai. Diferenta radicala de substanta intre cele doua categorii duce inevitabil la conflicte. Cei care vor rezista pana la sfarsit, aceia se vor mantui, vor ajunge, deci, la fericirea promisa de Mantuitorul. „Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.”(Matei 5, 12)

Cuvintele de mai sus reprezinta atat o concluzie cat si o promisiune legata de implinirea celor noua fericiri.
„Voi sunteti sarea pamantului; daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai e buna decat sa fie aruncata afara si calcata in picioare de oameni.”(Matei 5 , 13) Asa cum se stie sarea este elementul care se pastreaza nestricat si care, in acelasi timp, pastreaza si pe cele care vin in contact cu ea. Este foarte putin probabil ca sarea sa se strice, mai ales aceea care se afla in stare pura. Aici Mantuitorul vrea sa spuna apostolilor ca trebuie sa se pastreze curati, ei si viitorii crestini.” Daca voi care sunteti chemati sa-i feriti pe ceilalti de intinare va veti intina, ce se va intampla cu ceilalti ?!” Altfel zis: “Raspunderea voastra este foarte mare si judecarea voastra va fi mai aspra decat a celorlalti.”
„Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda.”(Matei 5 , 14)  Sensul luminii estea acela de a dezvalui, de a descoperi. In acelasi timp lumina autentica nu deformeaza iar daca sunt defecte acestea sunt aratate asa cum sunt. Le spune de fapt apostolilor ca sunt in lumina precum este cetatea pe varf de munte- beneficiaza de o pozitie intarita dar, in acelasi timp, sunt si expusi privirii tuturor: ” Nu aveti cum sa va ascundeti defectele. Cautati sa nu le mai aveti !”
“Nici nu aprind faclie si o pun sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa.”(Matei 5, 15) Este absurd sa aprinzi lumina pentru a o ascunde. De asemenea, in alta ordine de idei, lumina nu trebuie pastrata doar pentru sine. Ea se cere, prin natura ei, impartasita.
“Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.”(Matei 5 , 16)
Mantuitorul subliniaza aici valoarea modelului . Nici o invatatura , oricat ar fi de bine expusa , nu are sanse de izbanda daca nu este promovata de cineva care se si conformeaza acestei invataturi.
“Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc”.(Matei 5 , 17) Textul de mai sus, ca si cele care urmeaza imediat , asa cum am mai subliniat in acest comentariu , este deseori gresit inteles . Sectele adventiste , mai ales ,  dar si altele folosesc acest text ca dovada , spun ei , a faptului ca Mantuitorul s-ar fi conformat litera cu litera legii Vechiului Testament , si sustin ca si noi ar trebui sa facem la fel . Pe langa faptul ca o asemenea pretentie este absurda , mai trebuie precizat faptul ca aici Mantuitorul se refera foarte clar la implinirea legii avand sensul de desavarsire .
“Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.” (Matei 5 , 18)
Intr-adevar nimic nu va trece din lege pana ce se vor face toate . Dar , ce inseamna oare “pana ce se vor face toate”? Este foarte limpede si nu exista loc de indoiala ca citatul se refera la implinirea misiunii Mantuitorului , mai precis la jertfa sa . Putem spune ca toate s-au facut in momentul in care Mantuitorul insusi a indicat acest fapt : ” Savarsitu-s-a !”(Ioan 19 , 30) De alt fel nu exista nici un dubiu ca Mantuitorul a adus o lege noua pe care a consacrat-o prin chiar Sangele Sau : “Ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor.” (Matei 26 , 28)
“Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor; iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in imparatia cerurilor. Caci zic voua: Ca de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.”(Matei 5 , 19-20) Dreptatea la care se refera Mantuitorul este aceea in care nu-si au locul metehnele carturarilor si ale fariseilor : fatarnicia , trufia si falsitatea .
“Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda. Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.” (Matei 5 , 21-22) Desavarsirea legii tine de inlaturarea cauzelor pacatului. Nu mai este vizat doar pacatul in sine ci cauza lui : crima este mai inainte de toate urmarea maniei .
„Deci, daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau.” (Matei 5 , 23-24)